Cetatea săsească, sat cu români, muzeu multicultural

Ieșind din Sibiu și din Mărginime, pe șoseaua ce duce spre Alba Iulia și foarte aproape de Sebeș, se află Câlnici. Un mic paradox, de fapt: sat săsesc în care traiesc doar români. Aici este unul dintre cele 30 de monumente istorice si de artă din România aflate pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Cetatea săsească de aici, construită în secolul 13, e un obiectiv deloc mai prejos decat mult mai celebrele “colege” din onoranta listă UNESCO –  manastirile din nordul Moldovei sau bisericile de lemn din Maramures.

Ce te frapeaza cand intri in cetate este muzica ce razbate din ceea ce afli apoi ca este capela cetatii. Intrand in capela esti uimit de acustica – incredibil ce bine suna Bach  in micutul asezamant de aici!

Muzeul din interiorul cetatii pus pe picioare de clujeanul Marius Porumb pare la prima vedere un ghiveci, realizat cu obiecte de cult sau de uz casnic vechi sau noi, din toate zonele tarii si apartinand tuturor celor  trei etnii conlocuitoare din Ardeal – romani, sasi si secui.   Gasesti in muzeu porturi populare din Arges, porturi romanesti dar si unguresti, vase din Olt si din Moldova, obiecte de cult sasesti si romanesti, un Evanghelier din Bucuresti, covoare oltenesti, dar si din Bucovina, lazi de zestre sasesti, romanesti si unguresti, si asa mai departe. Ba inca si un aranjament de instrumente muzicale sau o haina populara primita de d-l Porumb in dar cand a fost nas. De altfel, ne marturiseste ca aproape toate obiectele din muzeu sunt donatii ale sale si ale familiei sale. Intelegi astfel de unde eterogenitatea muzeului, care-ti contrazice asteptarile. Omul nu a gasit suficiente obiecte sasesti si/sau romanesti din zona ca sa faca un muzeu cu tematica locala, asa ca a incropit un asezamant din obiectele de factura traditionala pe care a reusit sa le stranga.

“Fondul sonor” din muzeu este  radical diferit de cel din capela  – acorduri folclorice cu Grigore Lese.

Ar mai fi de notat pivnita, relativ mica, dar cu butoaie uriase si prafuite de vin si, bineinteles, turnul cu clopote din care, daca reusesti sa te strecori pe scaritele inguste, ai panorma intregului Calnici si a cetatii. (Apropo de pivnita – desi ti se lauda vinul din zona, care se pare este una viticola, la micul magazin din cetate nu gasesti decat vinuri romanesti din cu totul alte zone ale tarii.  Dar dupa ce te-ai obinsuit cu eterogenitatea locului, nici ca te mai miri!)

Desi dominat de case tipic sasesti, cu garduri de cetate fortificata, Calnici nu are deloc sasi. Cei 400 care erau aici dupa revolutie au plecat cu totii in Germania prin 1992.  A ramas insa cetatea medievala  – initial resedinta nobiliara, devenita ulterior fortificatie a comunitatii. Oamenii satului se adunau aici in vremuri de rastriste, fiind la adapost de atacuri externe.

Construita de comitele Chyl de Kelling drept resedinta nobiliara, cetatea atestata documentar la 1269 a fost vanduta in 1430 satenilor din Calnic, care o transforma in cetate: construiesc o a doua centura de ziduri, fortifica turnul portii, construiesc camari pentru provizii in caz de asediu; donjonul isi pierde functia de locuinta, este inaltat si transformat in turn de aparare.  Tot satenii construiesc si capela evanghelica din interiorul cetatii. In secolul al XVI-lea, cetatea isi face treaba si ii apara pe sateni de atacuri. Ii vine de hac in 1599 tehnica de razboi a oastei lui Mihai Viteazul,  care, dupa batalia castigata la Selimbar, o cucereste in drumul spre Alba Iulia. Din acest moment,  cetatea isi pierde functia de bastion de aparare, ramanand un spatiu confesional si comunitar al  sasilor din imprejurime.

In anii 1961 – 1964, sub coordonarea arhitectului Stefan Bals, are loc restaurarea cetatii.  Soarta ei parea insa deloc promitatoare, dupa exodul sasilor in Germania. Aici intervine prof. dr. Marius Porumb, critic si istoric de arta din Cluj, nascut in Basarabia. Asociatia clujeana Ars Transsilvaniae – Romania, condusa de profesorul Porumb,  a preluat monumentul si, probabil,  i-a schimbat destinul. Cum? Transformandu-l, dintr-o cetate uitata – intr-un asezamant cultural, istoric si spiritual.  Dintr-un loc aproape mort, intr-un loc frematand de viata. Si nu orice fel de viata. Aici au loc expozitii (inclusiv cu faimoasele covoare turcesti prezente in numar record pentru lumea non-islamica pe teritoriul tarii noastre), simpozioane, concerte, auditii de muzica medievala. Iar de sarbatoare ortodoxa a Inaltarii, au loc anual Serbarile Calnicului –  patru zile de petrecere populara, concerte de orga, vernisaje de expozitii, lansari de carte.

Dupa ce achizitionam doua vinuri romanesti bune la preturi surprinzator de mici (ca o compensatie, poate, pentru ca nu sunt vinuri din zona – deh, am si eu un fix…) si o ustensila din lemn de facut mujdei, plus nelipsitele vederi, plecam multumindu-i domnului Marius Porumb pentru ospitalitate si promitand sa ne intoarcem la Serbarile Calnicului, “ca sunt doar 300 de km de la Bucuresti pana aici”, dupa cum suna argumentul rezonabil al ghidului noastru intr-ale Calnicului… El insusi un “exponat”  pitoresc si multicultural  – clujean nascut in Basarabia, ingrijind cu mult suflet o cetate saseasca dintr-un sat de romani din apropiere de Sebes…

Advertisements

~ by daias on April 25, 2009.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: