Președinte – jucător, Voiculescu – antrenor

În al doilea discurs rostit  la Palatul Cotroceni în calitatea sa de președinte interimar, Crin Antonescu și-a încordat mușchii în fața Europei și a ținut o pledoarie naționalistă din care am înțeles cu toții că nu va face grațieri și nu va schimba șefii DNA și Parchetului – dar nu pentru că așa a cerut Barroso (care, de fapt, nici nu a cerut asta, toate agențiile internaționale de presă și jurnaliștii  mint, dezinformați de Băsescu, of course), ci pentru că așa vrea el. El, președintele!

Am înțeles, am înțeles, domnule Antonescu, sunteți un președinte puternic, un președinte… cum era? Aaa, da, un președinte-jucător.

Iar Mihail Neamțu a punctat foarte bine la mitingul pro-Băsescu de la Cluj, când a sintetizat situația dvs:  Președinte-jucător, Voiculescu antrenor!

Pentru că e clar pentru toată lumea ceea ce președintele Traian Băsescu a afirmat zilele trecute în direct la TVR: Voiculescu este în spatele a tot ceea ce se întâmplă în ultimele două luni în România.

El îi manipulează, el îi face să comită gafă după gafă și să-și pună toată Europa în cap, miza fiind una uriașă: subordonarea justiției, pentru a-l scăpa de pușcărie pe pușcăriabilul patron al Antenelor.

Nu e întâmplător faptul că lucrurile au luat amploare în România, că noua putere s-a pus în mișcare pentru a-și subordona instituțiile statului și mai ales justitiția, imediat după condamnarea la închisoare a lui Adrian Năstase.

A fost evident în acel moment că justiția chiar își face treaba, iar dacă un om ca Adrian Năstase a ajuns după gratii, e foarte probabil să urmeze și alții, Voiculescu în speță. Nu degeaba Felix a demisionat din Parlament pentru ca dosarul său, el nemaifiind parlamentar,  să nu mai ajungă la instanța supremă.

Altă săptămână, o nouă surpriză în CV-ul premierului

Din păcate, pentru a-l scoate basma curată pe Felix, atât Ponta cât și Antonescu își compromit, practic, cariera de politicieni, își compromit partidele și, cel mai grav, compromit România.

Primesc, în schimb, spațiu și timp nelimitat pentru a-și perora în direct veninul anti-băsescian la ore de maximă audiență, cu moderatori gata să le facă oricând pantofii în direct (și nu numai).

Ultima apariție a celor doi la Antena 3 a avut darul de a-l lăsa fără replică până și pe veteranul (și înveteratul) anti-băsescian Ciutacu, în momentul în care Ponta (primul ministru al țării, să nu uităm) l-a numit pe Băsescu “nemernic” și “cel mai mare mincinos din istoria României”.

În locul domnului Ponta, m-aș feri, pentru o vreme să aduc în discuție termeni precum minciună, mincinos, fals, copiat, plagiat. Săptămâna asta a fost prins cu un alt masterat fals.  După cel din Catania, vajnicul “dottore” mai are unul, tot fals, la Oxford.

Din păcate pentru el, informația apare în enciclopedia Who’s Who Romania și nu poate fi modificată așa ușor precum CV-ul de pe site-ul Guvernului, de exemplu.

Advertisements

~ by daias on July 15, 2012.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: