De ce nu sunt eu militantă

Pentru cine nu are chef să citească tot, am să dau răspunsul scurt: ca să nu devin o fanatică.

O prietenă mi-a adus, recent, excelenta carte “Cel care mă așteaptă” a lui Parinoush Saniee, scriitoare născută la Teheran în 1949. Acțiunea romanului începe spre sfârșitul anilor ’60 și culminează cu 1979, anul revoluției iraniene.

cel-care-ma-asteapta_1_fullsizeNu m-au frapat nici diferențele culturale, nici culoarea locală, nici personajele, nici povestea în sine.  Am mai citit cărți și văzut filme despre Iran. Surprinzătoare a fost doar incredibila asemănare dintre fanaticii lor și fanaticii noștri. Am avut revelația, destul de banală, de altfel, că fanaticul e același, indiferent care este cauza, misiunea lui. Indiferent de scop, modalitatea de manifestare este aceeași.

Avem în roman persoanajul masculin Hamid, tipul militantului devenit fanatic, care pune mai presus de familie, de prieteni, de cei apropiați și chiar de propria-i sănătate și, la limită, viață – cauza, misiunea, grupul care militează pentru aceleași idealuri ca și el.

Acest Hamid mi-a amintit aproape până la identificare de un personaj real din viața mea de acum câțiva ani. Deși milita pentru o altă cauză, în alt timp, în alt loc și în cu totul alte circumstanțe, pentru acest personaj orice altceva în afara cauzei sale încetase să mai existe. Era, pur si simplu, o (auto)spălare pe creier incredibilă, survenită în cazul unui om până atunci (destul) de normal.

Dar această cauză care, fie vorba între noi, nici măcar nu îi aparținea și contrazicea oricum multe dintre credințele și valorile lui de până atunci, îi înghițise atât de mult rațiunea, bunul simț, încât  era nu doar nerezonabil, dar orice argument rațional  îi era futil.

Tot ceea ce însemnase ceva pentru el până atunci a fost brusc aruncat la gunoi. Omul ăsta era deodată altcineva. Un soi de dezumanizare intervenise, astfel că nu era mișcat, impresionat sau motivat de nimic care nu avea legătură directă cu “cauza” lui.  Timpul, banii, familia, cei dragi, totul a fost sacrificat pe altarul noului și, după cum se va dovedi, vremelnicului său idol. Oameni morți demult și pe care nu îi cunoscuse niciodată direct, deveniseră brusc mai importanți decât cele mai apropiate persoane reale și vii din viața lui.

Am rupt legătura cu acest personaj destul de brusc și fără multe explicații. Pur și simplu, trăiam în lumi diferite.

În câteva luni, dintr-un motiv oarecare, am aflat că renunțase la multiubita lui cauză. Găsise o alta, căreia, probabil, i s-a dedicat o vreme cu la fel de mult patos.

Am pierdut un prieten și un om important, o vreme, în viața mea, dar am câștigat ceva mult mai valoros. Am învățat o lecție pe care, sper, să nu o uit niciodată: să nu fiu niciodată o fanatică.  Nu îmi place fanatismul și nu îmi plac fanaticii în principal pentru că ei pun principiile mai presus de oameni.

Anders-Behring-Breivik Iar primul pas spre a nu deveni o fanatică (și recunosc că, în urmă cu mai mulți ani eram un material propice pentru așa ceva, o cauză în care credeam avea mari șanse să mă transforme într-o fanatică sau pe aproape) este, pentru mine, să nu fiu militantă.

Sigur, militanții sunt oamenii care schimbă lumea. Dar nu sunt sigură că o schimbă în bine.

Știu, veți spune,  unde am fi ajuns azi, dacă nu erau militantele feministe pentru drepturile femeilor? Păi… odată ce femeile pot să aleagă, mi se pare că cele mai multe nu își doresc decât viața pe care o aveau bunicele și străbunicele lor.

Majoritatea covârșitoare a femeilor pe care le cunosc au sau vor familie și copii. Cele mai multe ar renunța imediat la job și la carieră pentru totdeauna, dacă și-ar permite financiar, pentru a se dedica familiei, creșterii copiilor.

Una dintre prietenele mele a și făcut-o, încă din primele luni ale primei sarcini. Este văzută drept o fericită, o norocoasă – soțul ei câștigă sufcient ca ea să-și permită să facă asta. Și este o femeie puternică, inteligentă, cultivată, care în urmă cu câțiva ani avea o carieră înfloritoare și câștiga mai bine decât soțul ei. A fost alegerea ei, asumată și niciodată regretată, să renunțe la profesie, bani, prestigiu și să nu mai fie o femeie de carieră, ci o femeie, o mamă și o soție.

Deci – despre ce lume mai bună vorbim?

Nu spun că militanții sunt răi. Doar că militantismul este un prim pas spre fanatism. Iar eu nu cred în schimbarea lumii prin mari revoluții, prin războaie, prin violențe.

A milita pentru ceva presupune din start a fi împotriva a altceva. A-i urî sau disprețui, măcar dezaproba, pe cei care nu gândesc ca tine sau nu cred în aceleași lucruri ca tine.

Cred că schimbarea se poate face pașnic, natural, nedureros, dacă fiecare se  schimbă pe sine în direcția în care vrea să schimbe lumea.

De aceea, de când l-am descoperit, acum mulți, mulți ani, cred ăsta este unul dintre marile adevăruri ale lumii: “You must be the change you wish to see in the world” (Trebuie să fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume). (Mahatma Gandhi).

Asta, abia, mi se pare o cauză bună. Militați!

Advertisements

~ by daias on September 21, 2013.

One Response to “De ce nu sunt eu militantă”

  1. Draga mea draga, nu rezisti ispitei ferindu-te de ea!! E ca si cand eviti desfranarea ferindu-te de sex, eviti bulimia ferindu-te de mancare, eviti certurile ferindu-te de conversatie si eviti sa-ti rupi piciorul refuzand sa mergi!! Mancarea, sexul, mersul, conversatia sunt ingredientele unei vieti normale, si cei mai multi oameni le folosesc normal, nu in exces. De altfel, in situatii speciale, excesele sunt chiar recomandate – Andrei Plesu vorbeste in “Minima moralia” despre actiunea extrema a lui Iisus de a rasturna tarabele zarafilor in templu – este un act de fanatism religions, dar “o extrema bine practicata” (Plesu).
    Si cu militantismul e la fel, are rolul lui in societate. Femeilor exact asta le-a adus militantismul: dreptul de a alege daca vor sa stea acasa sau daca vor sa lucreze; o alegere personala, constienta, venita la momentul potrivit pentru fiecare, nu o obligatie, nu o condamnare inca de la nastere!! Prietena de care vorbesti 🙂 a cunoscut ambele fetze ale monedei inainte de a alege! Si a intrat in casatorie si maternitate cu studii, cu o experienta de viata, cu niste bani proprii, cu o situatie sociala. Crezi ca ar fi fost o mama si sotie la fel de buna daca se marita de la 16 ani, imatura, needucata si nescoasa in lume?
    Legat de teama de ispita, pe care o descopar eu printre randurile postarii tale :), iti recomand o scurta povestire a lui Mark Twain, “Omul care a corupt Hadleyburg-ul”. Am citit-o in Mark Twain, “Pagini alese”, Editura de Stat pt Literatura si Arta, 1951, poate ca s-a reeditat. Descrie o lectie de viata extraordinara!!!
    Tot Mark Twain spune ceva si mai dur, intr-o poveste pe care n-am citit-o, am gasit citatul pe net: “Exista mai multe metode de a rezista ispitei, insa cea mai sigura este lasitatea” – din “Following the Equator” (1897) / “La Ecuator”.
    Osho are o teorie complementara: exploreaza natura ispitei (in cazul de fatza ispita de a deveni fanatica), vezi ce-ti aduce. “Voi carati pietre crezand ca sunt diamante. Eu nu va spun sa nu le mai carati, va spun: uita-te atent ce tii in mana. Sunt sigur ca, daca o sa vedeti ca sunt doar pietre, o sa le aruncati voi singuri” (citez aproximativ, ca nu mai stiu acum in care din cartile lui am gasit asta, poate in “Constientizarea”, era si pe coperta 4). Poate ca acest fenomen s-a intamplat atunci cand… fanaticul temporar despre care vorbesti 🙂 a renuntat la cauza careia i se dedicase: a vazut ca nu era piatra pretioasa, ci doar piatra.
    In fine, inchei cu un citat adanc din Oscar Wilde, pe care sunt sigura ca l-ai mai auzit, si care e din acelasi registru: “Singurul mod de a scapa de ispita este sa capitulez in fata ei… pot sa rezist in fata a orice in afara de ispita” (“The only way to get rid of temptation is to yield to it… I can resist everything but temptation”).
    :)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))
    Multumesc pentru provocare! Te imbratisez cu mult drag!!!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: